Așezată într-un cadru natural deosebit, pe Valea Oltului, comuna Câineni rămâne una dintre localitățile vâlcene în care tradiția, frumusețea muntelui și preocuparea pentru dezvoltarea comunității se întâlnesc într-un mod aparte.
În ultimii ani, administrația locală a pus accent pe atragerea fondurilor nerambursabile și pe realizarea unor investiții menite să îmbunătățească viața de zi cu zi a locuitorilor. Printre proiectele finalizate s-au numărat investiții în infrastructura rutieră, modernizarea unor clădiri publice, dotarea unităților de învățământ și dezvoltarea unor obiective destinate comunității. Au fost implementate mai multe proiecte prin AFIR și Ministerul Dezvoltării, inclusiv asfaltarea unor drumuri de interes local și reabilitarea dispensarului.
Potrivit primarului Ion Nicolae, pentru perioada 2024–2028, programul de dezvoltare al comunei cuprinde proiecte în domenii importante precum apa și canalizarea, eficiența energetică a școlilor, modernizarea iluminatului public, infrastructura rutieră și dotarea unităților de învățământ. Sunt prevăzute, de asemenea, proiecte privind amenajarea unor spații verzi și de joacă, dezvoltarea unor obiective culturale și turistice, realizarea unor stații de încărcare pentru autovehicule electrice și găsirea unor soluții pentru creșterea independenței energetice a localității.
Pentru o comună montană, infrastructura reprezintă una dintre principalele condiții pentru dezvoltare. Drumurile bune, accesul la utilități, școlile moderne și serviciile publice eficiente pot contribui atât la creșterea confortului locuitorilor, cât și la dezvoltarea economică și turistică a zonei. De curand, in localitate s-a desfăsurat un eveniment deosebit, in care timp de două zile, casele vechi, prispele și cerdacurile din lemn, șurile, beciurile boltite, biserica și ulițele satului devin spații de expoziție, locuri de dialog și de întâlnire între artiști, scriitori, muzicieni și iubitorii de cultură. Grebleștiul s-a transformat într-un muzeu viu, în care patrimoniul și arta contemporană se completează firesc.
Claudia Popa