Păușești Măglași este comună de tranzit, aflată pe drumul stațiunilor, fiind o destinație oportună pentru mediul de afaceri, dar și pentru rezidențial. De aceea, investițiile continuă, iar acest lucru reiese din saltul economic intregistrat din cifrele estimate pe anul anterior.
”La școala gimnazială se lucrează din plin la programul de reabilitare și eficiență energetică, proiect ce se derulează prin POR.
Ne dorim ca Școala Gimnazială ”Achim Popescu” să devină un garant al calităţii procesului educaţional, urmărind aplicarea corectă a politicilor educaţionale elaborate de Ministerul Educației Naționale prin crearea unui climat de muncă stimulativ în vederea facilitării dezvoltării individuale a fiecărui copil sau beneficiar al sistemului educaţional ce frecventază această instituție de învățământ astfel încât să dea sens încrederii şi aspiraţiilor sale, atât pe plan personal, cât şi profesional. De asemenea, în scurt timp se vor relua lucrările de modernizare și la drumuri, prin programul Anghel Saligny, dar si extinderea de gaze. Mă refer la extinderi pe majoritatea străzilor. Comuna este așadar una ofertantă, una care chiar este în atenția celor care doresc o locuință în mediul rural. Există și turism, avem case de vacanță. Sunt convins că odată cu finalizarea tuturor utilităților, comuna noastră va fi chiar în topul destinațiilor imobiliare”, spune primarul Marcel Radi.
În schimb cel mai așteptat proiect este cel de canalizare, proiect care are, din păcate, o lungă istorie, mai bine de 10 ani de așteptare. Edilul Radi spune că nu a depins de administrația locală, iar din informațiile pe care le deține, anul acesta Apavilul ar scoate la licitație.
Claudia POPA