Economia județului Vâlcea în anul 2024 a crescut cu 78,4% față de economia din anul 2023, asta se vede în raportul DGFP Vâlcea, apărut în acest an, prin care se calculează veniturile bugetare ale localităților. O creștere impresionată, care se bazează pe mai multe mari investiții private care au pătruns sau s-au inaugurat în Vâlcea. Menționam într-un articol anterior că în Vâlcea funcționează în jur de 33 de parcuri/zone/platforme industriale aferente și coroborate cu localitățile pe care le deservesc.
Așadar dacă veniturile toate colectate de județul Vâlcea în 2023, (impozite agenți economic, taxe salarii, etc) s-au ridicat la 280 milioane lei, în 2024, acestea au ajuns la aproape 500 milioane lei (499,705 milioane). Dar totuși insuficiente pentru a acoperi toate cheltuielile de funcționare, după noua formulă matematică folosită de guvern, Vâlcea având nevoie de 51,131 milioane (subvenție guvernamentală) pentru a funcționa. Adică 9,28% primim de la București pentru a funcționa. În condițiile în care în 2023 am avut nevoie de 24,72%.
În 2023, subvenția guvernamentală a fost de 91,99 milioane lei. Remarcăm așadar un trend pozitiv în ceea ce privește avansul economiei vâlcene. Dacă se menține aceeași progresie, și nu apar alte convulsii, în 2-3 ani, Vâlcea ar putea să se autofinanțeze.
În anul 2023 veniturile colectate de cele 11 orașe vâlcene au fost de 180,8 milioane lei iar în 2024, au fost de 227,3 milioane lei. Dintre acestea 183 milioane au fost veniturile celor două municipii: Râmnicu Vâlcea și Drăgășani. Comunele vâlcene (78) au strâns venituri proprii de 157, 351 milioane lei.
Ce mai trebuie remarcat în 2024 pentru județul Vâlcea?
În primul rând din totalul celor 89 de localități, în 2024, avem 11 localități autonome financiar, care reușesc să-și finanțeze cheltuielile de funcționare ale primăriilor din veniturile locale. Un număr aproape dublu față de anul 2023. Altfel spus, 12,3% dintre localități sunt independente. Și anume, ambele municipii Râmnicu Vâlcea și Drăgășani, orașele Horezu, Băbeni, Băile Olănești, Călimănești și comunele Măciuca, Mălaia, Frâncești, Bujoreni, Budești.
Bugete de venituri de peste 1 milion de euro, în 2023 au fost doar în 6 localități. în 2024 avem 7 localități cu bugete de venituri proprii de peste 1 milion de euro. Față de anul 2023, când 48 de localități aveau venituri de minim 1 milion de lei, în 2024 nicio localitate nu a mai coborât sub 1 milion de lei. În 2023, cea mai săracă localitate (Titești) reușea 0, 273 milioane lei, venituri proprii. În 2024, ultima clasată, Făurești a adunat 1,07 milioane lei.
Luând cifra de referință 900 lei/capita (fixată de guvern), ca nivel minim de funcționare, și 17,5 milioane buget minim pentru o localitate, avem totuși 22 de localități vâlcene care își pot acoperi valoare per locuitor, din venituri proprii. Un număr de 8 localități își acoperă între 80-99% din bugetul necesar, 21 de localități își acoperă între 70 -89% din bugetul necesar, 36 localități își acoperă între 60 și 69% din bugetul necesar și doar 2 localități între 50 și 59% din bugetul necesar.
În 2024 așadar cele mai bogate localități vâlcene au fost în ordinea veniturilor proprii per general:
- Râmnicu Vâlcea
- Drăgășani
- Budești
- Horezu
- Băbeni (6 în 2023)
- Călimănești (5 în 2023)
- Bujoreni (10 în 2023)
- Mihăești
- Frâncești (18 în 2023)
- Brezoi (7 în 2023)
- Berbești (9 în 2023)
- Băile Olănești (11 în 2023)
- Bălcești (12 în 2023)
- Păușești Măglași (17 în 2023)
- Alunu (13 în 2023)
- Vaideeni (21 în 2023)
- Ionești (24 în 2023)
- Ocnele Mari (14 în 2023)
- Vlădești (20 în 2023)
- Slătioara. (33 în 2023)
Ce se remarcă aici? Avem 10 orașe și 10 comune în top 20. Cel mai sărac oraș, Băile Govora este pe locul 41 în 2024, față de locul 22 în 2023.
S-a schimbat clasamentul comunele, Mihăești a fost detronat de Bujoreni. Avem două surprize în acest clasament. Slătioara care vine de pe locul 33 (importanța celui mai mare parc fotovoltaic din Vâlcea și al 5 lea din Oltenia), saltul de 9 poziții al comunei Frâncești (abatorul, cel mai mare din SE Europei). Băbeniul confirmă evoluția, economică din ce în ce mai bună de la an la an, în 2003 era comună încă.
Toate comunele suburbane inclusiv orașul lipit de Râmnic, Ocnele Mari se află în acest clasament. Și nu în ultimul rând evoluția comunei Vaideeni care intră în acest clasament pentru prima dată pe un loc fruntaș. În mare parte clasamentul localităților, funcție de populație se suprapune cu acest clasament
Toate aceste 20 de localități produc 262,2 milioane lei, adică jumătate din economia județului Vâlcea, fix cât produc celelalte 70 de localități.
Ultimele 10 localități din punct de vedere al veniturile proprii colectate, în 2024 sunt:
79. Scundu; (76 în 2023)
80. Boișoara; (74 în 2023)
81. Lăcusteni; (77 în 2023)
82. Ghioroiu; (79 în 2023)
83. Titești; (89 în 2023)
84. Runcu; (82 în 2023)
85. Mitrofani; (83 în 2023)
86. Glăvile; (80 în 2023)
87. Stănești; (85 în 2023)
88. Laloșu; (61 în 2023)
89. Făurești;(75 în 2023)
Mici schimbări, însă surpriza vine de la ultimele două locuri care în 2023 aveau o cu totul altă poziție în clasament. De regulă, acest clasament se suprapune cu clasamentul populației pentru localitățile vâlcene.
Liviu POPESCU