Parcul industrial sud este singura zonă de parc industrial adiacentă Râmnicului Vâlcea care a fost dezvoltată în ultimii ani, dar care, din nefericire, nu produce atât cât ar fi trebuit.
Deşi locaţia este una foarte bună, zona nu este dezvoltată cum trebuie, infrastructura rutieră lasă de dorit, iar nivelul companiilor care activează aici este unul redus, astfel că nici salariile nu sunt pe măsura nevoilor cetăţenilor.
Lipsa locurilor de muncă, sau nivelul salarial, scăzut reprezintă una dintre principalele probleme ale cetăţenilor din Râmnicu Vâlcea. În cele ce urmează, voi încerca să explic câteva aspecte despre industria de la nivelul municipiului şi să înţelegem de ce salariile sunt foarte mici în acest moment. Dacă ne dorim salarii mai bune pentru vâlceni, trebuie să ne axăm pe investitori în zona de produse finite, nu doar de materii prime. Deoarece la produsele finite, valoarea adăugată este mai mare şi, implicit, salarii mai bune.
În calitate de primar, mă voi axa pe atragerea investitorilor care să producă plus valoare în oraş şi să ofere salarii mai mari cetăţenilor. Este nevoie de concurenţă în piaţă pentru a creşte nivelul salariilor, iar eu voi face tot posibilul ca ea să existe!
am întâlnit o diversitate de oameni și am avut discuții constructive despre problemele care ne preocupă pe fiecare în parte, cum ar fi dezvoltarea infrastructurii locale, îmbunătățirea serviciilor publice și promovarea unor politici care să sprijine creșterea economică. Prin acest gen de interacțiuni „la firul ierbii”, căpătăm o perspectivă valoroasă asupra nevoilor comunității și ne ajută să formulăm propuneri care să adreseze în mod eficient aceste provocări.
După aceste noi întâlniri faţă-n faţă cu cetăţenii, am convingerea că voi reuşi ce mi-am propus şi în data de 9 iunie să fim surpriza la care nu se aşteaptă nimeni.
ACUM AVEŢI CE ALEGE!
Material comandat de Uniunea Salvați România, Cod AEP: 21240009
Material executat de SC Obiectiv Week SRL