Traseismul politic este un element recurent al politicii, în general. Acesta are la bază mai multe „raționamente”, de la „apusul” unor formațiuni social-politice în diferite perioade ale ciclului electoral și până la dezamăgirea și constrângerea aleșilor de a-și schimba partidul pe listele căruia au fost aleși.
Deși are implicații substanțiale asupra „sănătății politice” a unei națiuni, traseismul politic, o practică des întâlnită chiar și în țările cu o tradiție democratică solidă, denaturează voința alegătorilor, constituind, totodată, o înșelare a intenției acestora și concurează, adesea, cu schimbarea opțiunii chiar în rândul votanților.
În cazul României, traseismul politic apare, de obicei, la finalul ciclurilor electorale, când se încearcă „legalizarea” lui prin emiterea de documente cu valoare juridică. Privind din punct de vedere strict politic, astfel de legiferări se fac cu scopul de a câștiga capital politic înaintea unor rânduri de alegeri, nefiind altceva decât un truc de „sabotare a democrației”. Astfel, traseismul politic devine periculos deoarece comportă elemente ale coruperii politice și poate lua aspectul denaturării reprezentării politice, având impact direct asupra stabilității instituționale.
Mai mult decât atât, nici un politician sau partid politic nu poate oferi predictibilitate în urma migrațiilor politice. Țara noastră se înscrie în rândul țărilor care nu manifestă circumspecție cu privire la traseismul politic, chiar dacă necesitatea unei reforme este clamată, deopotrivă, de clasa politică și de societate.
Deși soluții la problema traseismului politic există și au mai fost vehiculate și în trecut, de pildă pierderea mandatului, acestea fie nu au fost luate în serios, fie nu au avut girul Parlamentului. Amalgamul de interese politice împletite cu cele personale primează în detrimentul voinței alegătorului.
