Primăria Municipiului a pus în dezbatere publică proiectul de buget local pentru anul 2025

În conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2025 a bugetului de stat pe anul 2025 și ale Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a inițiat procedura de consultare publică asupra proiectului de buget al municipiului pe anul 2025 prin postarea acestuia pe site-ul propriu la adresa…

Mai multe

Probleme diverse pe lista de audiențe a viceprimarului Carmen Preda

Respectând programarea anunțată la începutul anului, miercuri, 19 februarie a fost rândul viceprimarului Carmen Preda să îi primească pe cetățenii municipiului în audiență. Alături de conducători ai diverselor departamente din Primărie, reprezentanta Municipalității a luat la cunoștință atât de probleme de natură generală – cum ar fi solicitările de amenajare a unor locuri de parcare…

Mai multe

Mediul de afaceri românesc poate pierde peste zece milioane de lei prin programul „Start-Up Nation”

Peste zece milioane de lei din fondurile destinate programului „Start-Up Nation”, ediția 2024, sunt în pericol să fie pierdute, situația afectând mai mulți antreprenori care au mizat pe acest sprijin pentru dezvoltarea afacerilor. Reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale au avut, recent, o audiență la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), pentru a solicita acțiuni urgente…

Mai multe

Primarul Mircia Gutău a semnat contractul: proiectul de realizare a unei prime rețele de 10 km de piste de biciclete a primit finanțare europeană

La începutul acestei săptămâni, primarul Mircia Gutău a dat startul unuia dintre cele mai așteptate proiecte de dezvoltare din Râmnicu Vâlcea: în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, în data de 17.02.2025 a fost semnat Contractul de Finanțare nr. 266 aferent proiectului cu titlul „Creșterea mobilității urbane, pietonale și cicliste în Municipiul Râmnicu Vâlcea –…

Mai multe

Cristian Buican a anunțat public că nu va mai candida la funcția de președinte al Filialei PNL Vâlcea

Vineri seara, Cristian Buican, președintele filialei PNL Vâlcea,  în cadrul evenimentului de celebrare a parcursului de 35 de ani a Partidului Național Liberal în județul Vâlcea, a anunțat că nu va mai candida  la viitoarele alegeri de președinte. Mai jos redăm parcursul politic al președintelui Cristian Buican, incă din anul 1994 și până in prezent….

Mai multe

Primăria Câineni, premiată pentru performanță în istoria liberalismului vâlcean, dar și in administrația locală

În data de 14 februarie 2025, la Biblioteca Județeană din Râmnicu Vâlcea, Filiala PNL Vâlcea a marcat cu emoție și mândrie 35 de ani de liberalism vâlcean, o istorie construită prin muncă, dedicare și credință în valorile democratice. Într-o atmosferă festivă, alături de primari, viceprimari, președinți de organizații locale, membri ai Biroului Politic Județean și…

Mai multe

Primăria Municipiului a fost obligată prin decizie judecătorească să aplice noile tarife la energie termică impuse de CET Govora

Comunicat de Presă   Locatarii blocurilor din municipiu racordate la rețeaua de energie termică a CET Govora au plătit timp de aproape doi ani – din decembrie 2022 până în septembrie 2024 – același preț pentru căldură și apă caldă (cu mici modificări datorate TVA care era 19% pe timpul verii și 5% pe timpul…

Mai multe

Cătălin Moroșanu, în campanie antibullying prin școlile din Râmnic

Cunoscutul luptător K1 și promotor Cătălin Moroșanu a derulat marți, 11 februarie, o campanie antibullying în două unități de învățământ reprezentative din Râmnicu Vâlcea: Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” și Școala Gimnazială „Anton Pann”. În cadrul evenimentelor la care a participat din partea Primăriei Municipiului și viceprimarul Eusebiu Vețeleanu, Cătălin Moroșanu i-a îndemnat pe elevii…

Mai multe

Miercurea viitoare, conducerea Primăriei va susține o nouă sesiune de audiențe

Săptămâna viitoare continuă audiențele susținute de conducerea Municipalității: miercuri, 19 februarie, viceprimarul Carmen Preda va fi la dispoziţia râmnicenilor care au de rezolvat probleme ce sunt de competența administraţiei locale în cadrul unei sesiuni de audienţe programată de la ora 9.00, în Sala de Consiliu. Înscrierile în audienţă se fac la Centrul pentru Informarea Cetăţenilor…

Mai multe