Să ai o localitate aflată la aproximativ 10 km de Autostrada Sibiu – Pitești, spune Adrian Mitrache și să nu dezvolți o strategie pentru a dezvoltare, ar fi păcat.
”Clar, strategia comunei Golești, la care lucrăm pe zona asta va fi focusată. Dezvoltarea comunei Golești strict legată de Autostrada Sibiu – Pitești. Un sprijin total pentru investitori. Atragere aici a companiilor românești și cu capital străin, zona de logistică, de mică producție, de alimentație publică, de servicii. Zone de curierat, de transport, parte de reprezentanțe, în Golești se pretează orice tip de investiție”, spune primarul Mitrache.
Edilul consideră că un astfel de construct economic va duce la creștere a nivelului de trai, a joburilor din zonă, a veniturilor bugetare.
”Avem multe proiecte și care cer finanțări uriașe, cum ar fi școala. Avem proiectele de drumuri, atragem multe fonduri dar și contribuția primăriei este una destul de consistentă. Deci targetul nostru este o dinamică mare economică, atragerea investitorilor, independență economică”, mai spune Mitrache.
Și nu în ultimul rând, primarul din Golești speră că din ce în ce mai mulți locuitori vor veni spre Golești, orășeni sau din alte zone care vor găsi în această comună, un loc plăcut pentru relaxare, petru o locuință sau o casă de vacanță.